Brazilia Santa Ines Microlot

Țară de origine: Brazilia

Ferma: Santa Ines

Procesare: Naturala

Note: caise | prune uscate | struguri 

37,00 RON
TVA inclus
Gramaj
Prajita pentru
Cantitate

Situată într-o regiune montană din sudul statului Minas Gerais, ferma Santa Ines are parte de un terroir unic, de altitudini între 1000 – 1540 metri deasupra nivelului mării, de zile însorite și ploi bogate.  Vă imaginați o plantație de cafea la Cota 1400? Pe care s-o mănânce urșii care vin la gunoaie. Cafea de urs.. sau de Ciobănesc Mioritic. S-ar umple de bani Sinaia, mai ceva ca Sumatra. 

În regiunea Serra Da Mantiquiera există 7 000 de cultivatori care produc anual în jur de un milion de pungi de cafea. Este prima zonă din țară care a obținut sigiliul de indicație geografică pentru cafea în 2011.Sigiliul atestă calitățile și caracteristicile unice al cafelelor produse în această zonă, atribuite originii lor.

Santa Ines aparține familiei Pereira încă din anul 1979. Când au moștenit-o, ferma a avut nevoie de multă muncă și tot atunci au început un proces de renovare și replantare de noi sortimente. Pe principiul unde-s mulți puterea crește, familia Pereira a apelat la ajutor din afara fermei pentru procesare și au găsit moduri de a îmbunătăți calitatea cafelei. Doar că acolo se pare că munceau toți, nu doar unul și ceilalți să se uite la el de pe margine. După ani de zile de muncă grea și experimentare, familia a primit recunoaștere prin premiul Cup of Excellence in 2005, obținând cel mai mare scor înregistrat pentru categoria decorticată natural.

În anotimpul recoltei, fructele sunt culese mecanic din arbori și sunt puse pe terasele pentru uscare unde sunt separate în funcție de cât sunt de coapte. Aici, boabele sunt uscate timp de 7-10 zile, apoi sunt ținute la temperatură optimă timp de 2-3 zile până la obținerea gradului corect de umiditate.

Apoi, odată uscată, cafeaua e lăsată încă 30 de zile până la procesare. Bla, bla, plictisitoare detalii.. pe pedigree-ul meu, cafeaua asta e genială!